Dintotdeauna, produsele care prezintă un grad mai mic sau mai mare de potențial de adicție au constituit un subiect de importanță ridicată pentru reglementator. Nu ne referim la droguri puternice, ci la substanțele consumate de fiecare dintre noi zi de zi, precum cafeaua, alcoolul sau nicotina. Ele prezintă interes pentru reglementator în primul rând din cauza pericolul mai mic sau mai mare, mai închipuit sau mai real, pe care acestea îl reprezintă pentru consumator. Ca atare, reglementarea în domeniu are o primă misiune declarată, aceea de a-l proteja pe consumator de sine însuși (nu sunt ironic, de multe ori chiar este nevoie, mai ales cu consumatorii prea tineri). În al doilea rând, statul are un interes financiar: aceste produse pot fi impozitate suplimentar, și astfel să aducă sume însemnate la bugetul de start.
Pe de altă parte, statul este nevoit să înțeleagă că anumite substanțe precum cafeaua, nicotina, alcoolul, sunt folosite de oameni de mii de ani, și vor fi folosite în continuare mii de ani. Nu ai cum să le interzici sau să eradichezi folosirea lor. Au încercat americanii prohibiția în 1930, și nu le-a ieșit. Ca atare, statul trebuie să găsească permanent balanța potrivită între permiterea unui nivel decent de folosire al acestora și reglementarea excesivă.
Și atunci, ce poate face statul? El poate fie să interzică un produs în diferite grade, lucru cu atât mai greu în anul 2024, când tot ce nu găsești în România poți comanda pe internet din altă țară din Piața Unică.
Sau are o a doua variantă, dacă înțelege că interzicerea e ineficientă: să atragă consumatorul înspre trecerea la o variantă mai puțin nocivă a aceluiași produs. Este cazul francezilor, în prima jumătate a secolului 20, atunci când consumul francezilor de alcool în variantele sale cele mai puternice, precum absintul, a ajuns la cote alarmante. La momentul respectiv, francezii nu au luat doar măsuri de restricționare a accesului, ci au și dus o veritabilă campanie de promovare a consumului de vin, care era tot alcool dar mai puțin nociv. De aici și faimosul slogan cum ca “două pahare de vin pe zi sunt chiar sănătoase”, creată nu pentru a stimula consumul de producție autohtonă de vin cum cred unii, ci pentru a-i convinge pe francezi să renunțe la absint și alte băuturi foarte concentrate. Sigur, două pahare de vin pe zi vor avea pe termen scurt consecințe negative asupra sănătății, dar în mod cert mult mai puțin nocive decât consumul de absint. Iar în prezent francezii încearcă încet-încet să convingă lumea să treacă la un singur pahar pe zi de vin, tot prin educație și campanii.
Aceeași situație și cu alimentele nesănătoase. Da, carnea procesată este clar o problemă majoră și reclamele frumos colorate păcălesc multă lume. De aceea în multe țări se promovează consumul doar al anumitor tipuri de carne, de regulă neprocesată, servite în piețe specializate în acest sens. Astfel, inclusiv printr-o politică de susținere și subvenții, carnea adevărată este adusă mai aproape ca preț de pasta căreia noi îi spunem carne procesată. Dacă nu ar exista acest tip de introducere si promovare controlată a anumitor tipuri de alimente către consumator, tinerii ar merge în continuare la junkfood, ar lua felia de carne procesată că alte variante n-au, iar noi am continua să ne întrebăm de ce se mănâncă în continuare nesănătos.
Aceasta înseamnă stat lucid și autorități medicale competente. Cum se face însă că aceste tipuri de politici nu se aplică uniform tuturor substanțelor din această categorie? De exemplu, în România alcoolul, și în special berea, au un regim mult mai favorabil la reglementare, comparat cu variantele mai puțin nocive de la tutun, precum țigările electronice. Țigările electronice nu au voie nici un fel de reclame pe TV, sunt permanent atacate pentru că ar încerca să atragă tinerii și au inclusiv restricții la a pune pe ambalaje imagini sau culori care ar atrage tinerii. Inclusiv există propuneri de interzicere a aromelor fructate, care teoretic ar atrage un public mai tânăr. În același timp, berea are voie la TV, toate brandurile de bere lansează versiuni cu arome fructate iar lideri de piață precum Ursus lansează ediții speciali cu diverse tipuri de ursuleți pe etichetă (chestie mai atrăgătoare pentru publicul tânăr sincer nu-mi prea pot imagina).
În fond și la urma urmei, alcoolul a distrus, atât în România cât și în lume, mult mai multe vieți decât a reușit vreodată nicotina, și totuși are un regim de reglementare mai blând. Motivul? Oricât ar încerca să prezinte altfel situația diverși specialiști, nivelul de reglementare al unui industrii are mai puțin de a face cu nivelul de pericol (real sau perceput) pe care îl prezintă pentru societate, și mai mult cu capacitatea industriei respective de a se coaliza și a-și proteja interesele.
Industria berii din România este reprezentată de către o organizație, Berarii României, care a atras jucătorii importanți din piață, și a obținut succese pe zona de reglementare. Cel mai mare dintre acestea este implementarea Returo, unul dintre cele mai mari sisteme de garanție-returnare din Europa, în parteneriat cu alte instituții ale statului. În schimb, industria vapingului nu are o organizație care să strângă atât companiile mari cât și industria independentă. Ca atare, politica de reglementare a statului este mult mai dură cu vapingul decât cu alcoolul. Pe termen lung, statul va trebui să învețe să egalizeze regimul de reglementare al acestor alternative mai puțin nocive. Nu există nici un motiv pentru care între alcool și nicotină, de exemplu, să existe asemenea diferențe în modul în care sunt ratate de legiuitor. Iar cel mai mult vor avea de beneficiat consumatorii, care au în mod real nevoie nu de interzicere, ci de alternative mai puțin nocive la produsele cu potențial de adicție.